În luna iulie, Republica Moldova va plăti mai scump pentru gazele importate
Prețul de achiziție a gazelor în luna iulie va constitui circa 365 de euro pentru o mie de metri cubi. Pentru comparație, în luna iunie, gazele au fost procurate cu 349,79 euro per mia de metri cubi, iar în luna mai - cu 331,22 euro.
Carolina Străjescu
Turcia, Bulgaria și România au lansat operațiuni de deminare în Marea Neagră
Turcia, România și Bulgaria au lansat luni operațiuni comune de acțiune împotriva minelor în Marea Neagră pentru a îmbunătăți siguranța transporturilor maritime, în special pentru exporturile de cereale ucrainene, transmite Bloomberg, citată de BBC.
Alegerea președintelui CSM, amânată, după un concurs eșuat
Procedura de alegere a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost amânată pentru data de 4 iulie. Se întâmplă după ce pe data de 28 iunie, membrii CSM Ion Guzun și Vasile Șchiopu și-au retras candidaturile din concursul de ocupare a funcției de Președinte al CSM.
Un cetățean român, care a săvârșit o infracțiune pe teritoriul României, a fost extrădat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița
Un cetățean român în vârstă de 40 de ani, care a săvârșit o infracțiune pe teritoriul României, a fost extrădat în Punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni - Albița, pe data 28 iunie.
Primăria municipiului Chișinău amenajează corturi anticaniculă. Vezi unde vor fi amplasate
Din 1 iulie, în locurile publice aglomerate din oraș, vor fi instalate puncte de prim ajutor, cu distribuirea apei potabile, ca măsură de minimizare a impactului temperaturilor ridicate pe timp de vară, asupra populației din municipiul Chișinău.
MAE: Autoritățile române nu permit participarea delegațiilor Rusiei și Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE
Autoritățile române nu permit participarea delegațiilor Rusiei și Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfășura în România, între 29 iunie și 3 iulie, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părții române se bazează pe poziția cunoscută și consecventă a României în raport cu Federația Rusă, în contextul războiului de agresiune în curs împotriva Ucrainei”, afirmă purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, citat de news.ro.
România a refuzat vizele delegației ruse la Adunarea Parlamentară a OSCE
România a refuzat să elibereze vize membrilor delegației ruse pentru a participa la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care va avea loc în perioada 29 iunie - 3 iulie la București, informează Europa Liberă.
Europol anunță închiderea unor canale de propagandă ale Statului Islamic în Europa și SUA
Forțele de poliție din Europa și Statele Unite au închis în ultima săptămână un număr mare de servere având legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic și care găzduiau mijloace de propagandă "ce incitau la terorism în cel puțin 30 de limbi", au anunțat vineri Europol și Eurojust, relatează AFP, Reuters și dpa.
Rusia își extinde exercițiile cu arme nucleare tactice și rachete de croazieră Iskander la granița cu mai multe state NATO
Moscova a anunțat miercuri că soldații și marinarii din districtul său militar nordic Leningrad, care se învecinează cu Norvegia, Finlanda, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania, state membre ale NATO, au luat parte la exerciții de desfășurare a armelor nucleare tactice, informează Reuters.
Bărbatul strivit de copac pe malul Nistrului ar fi regizorul Arcadie Spoială
Bărbatul în vârstă de 36 de ani, care a fost strivit de un copac, este regizorul Arcadie Spoială. Imaginile cu cortul în care se afla pe malul Nistrului au fost distribuite de către cântărețul Ionel Istrati.
Cazul Anei-Maria// Pronunțarea deciziei, amânată din cauza lipsei de curent electric. Gheorghe Cotorobai s-a mai ales cu un cap de acuzare
Suspectului în omorul fetei însărcinate din Orhei, Gheorghe Cotorobai, s-a ales cu un nou cap de acuzare. Acesta a fost acuzat de violul Anei-Maria. Învinuirea i-a fost înaintată în cadrul ședinței de miercuri, desfășurată la judecătoria Orhei. Până acum, acesta era învinuit răpirea și omorul femeii gravide.
Inițiativă legislativă: Inspectorii de integritate ar putea iniția proceduri contravenționale și aplica amenzi
Inspectorii de la Autoritatea Națională de Integritate ar putea obține mai multe împuterniciri, inclusiv de a putea iniția proceduri contravenționale și aplica amenzi, dacă subiectul declarării a inclus date incomplete sau eronate, inclusiv despre venituri inexistente. Acest lucru va fi posibil în cazul nedeclarării corespunzătoare a averii sau a veniturilor a căror valoare depășește două salarii medii pe economie. O inițiativă în acest sens a fost elaborată de un grup de deputați PAS și aprobată la ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.